Lara, o fetiță în vârstă de 5 ani din Sălaj, a fost diagnosticată cu leucemie pe 31 mai 2020. Vestea a cutremurat întreaga familie. Cum ar putea ca o fetiță atât de cuminte, firavă, și la fel de nevinovată ca orice alt copil, să aibă un destin atât de sfâșietor?

Ei bine, boala nu trece cu vederea peste nimeni. Fie că e vorba de copii, frați, părinți sau bunici, fie că sunt suflete blânde sau nu, o situație de acest fel poate să bată la ușa fiecăruia. Din păcate, boala a bătut și la ușa Larei, chiar când ea și familia sa erau pregătiți să își construiască un viitor mai bun.


Părinții fetiței, Melania și Tivadar Vass, au traversat planeta pentru a le asigura un viitor mai frumos celor două fetițe, Larei și surorii sale, Mira. Ei s-au mutat în Florida, iar planurile pe care voiau să le urmeze acolo s-au spulberat în momentul în care diagnosticul Larei a fost dat: leucemie acută limfoblastică cu celule B (cancer de sânge și măduvă).


Astfel, povestea dureroasă a familiei Vass a început.


Primul simptom: temperatură ridicată. La început părea inofensivă


Nimeni nu s-ar fi așteptat la o asemenea situație, nici măcar doctorii. Totul a început cu o creștere a temperaturii care părea inofensivă.


Chiar și doctorii au considerat că nu este un lucru atât de grav, suspectând că este vorba doar de o viroză. Cu timpul, starea fetiței s-a înrăutățit, iar febra nu dispărea nicicum.


Așadar, Lara a fost supusă unor investigații mai amănunțite în urma cărora a fost dat diagnosticul final. De urgență, copila a început un tratament cu chimioterapie pe care trebuie să îl urmeze timp de 3 ani pentru a se vindeca de boala care i-a cutremurat pe toți membrii familiei.


Războiul care pare să nu se termine

În momentul în care au primit diagnosticul, un „război care pare să nu se mai termine” a început pentru familia Vass:


„Atunci a început lupta Larei și a întregii familii, război care acum pare să nu se termine. Nu este nimic mai rău decât să vezi un copil bolnav, mai ales când vine vorba de propriul copil! Cel mai important obiectiv este primirea la timp a tuturor tratamentelor necesare și vindecarea Larei”

Asociația for Lara.


Așa că părinții nu au mai stat pe gânduri și au internat-o de urgență pe Lara, unde au avut loc câteva proceduri invazive de prelevare a probelor din măduva spinării, după care a fost elaborat o schemă de tratament, care trebuie aplicată timp de 3 ani.


Conducerea spitalului a fost îngăduitoare cu familia Larei, fiind de acord ca plata costurilor spitalizării și tratamentelor să fie plătită pe parcurs.


Lara luptă ca o eroină împotriva leucemiei


Încă există șansă la viață pentru Lara, dar dacă tratamentul prescris nu este urmat cu strictețe pe acea perioadă de 3 ani, boala poate recidiva oricând sau chiar să ducă la deces.

Monitorizarea nonstop este obligatorie, iar la fel și examinările medicale complexe, precum probe de sânge și probe luate din măduva spinării, cât timp Lara este sub anestezie. Prin aceste probe, medicii pot să observe cum evoluează boala și câte celule canceroase sunt în organism.


În timpul unei intervenții, pentru a reduce durerea, frica și riscul toxic chimioterapic, un cateter a fost pus în pieptul Larei. Dispozitivul a fost plasat complet sub piele, iar astfel au putut fi evitate puncțiile frecvente și dureroase are acului.


„Prin acest dispozitiv se poate administra tratamentul chimioterapic, steroizi și alte medicamente. Lara primește tratamente și acasă, nu doar la spital, dar ea este foarte cuminte. Rezistă ca o eroină la toate procedurile și ia toate medicamentele, chiar dacă unele îi creează o stare de rău”

Asociația for Lara.


Totuși, Lara nu trebuie să lupte singură. Din păcate, costul spitalizărilor, al analizelor și al internărilor reprezintă sume enorme, pe care părinții nu le pot acoperi singuri. Suma necesară pentru toate acestea, pentru o perioadă de 3 ani, este de este 1.5 milioane de dolari (USD).


Dacă vrei să contribui la salvarea Larei și să o ajuți să iasă victorioasă în acest război, o poți face în următoarele conturi bancare:


Transfer Bancar BCR


RON – RO87RNCB0215168543690002
EUR – RO60RNCB0215168543690003
USD RO33RNCB0215168543690004
SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX
Beneficiar: Asociația for Lara – Luptă împotriva leucemiei și cancerului
Referință/Mențiune: Donație


Alte moduri de a dona, chiar și prin Revolut, le găsiți pe site-ul Asociației for Lara aici.


Ce este limfoblastica acută cu celule B?


Leucemia limfoblastică acută cu celule B sau B-cell ALL este un cancer de sânge și măduvă osoasă. Celule canceroase care invadează toate celulele sângelui se multiplică necontrolat. Când aceste celule invadează celulele roșii boala duce la anemie, iar invadarea celor albe va duce la scăderea imunității și cele responsabile de coagulare, ducând la sângerări necontrolate


Celulele sănătoase dispar cu timpul și sunt înlocuite de cele canceroase. Când ele sunt eliberate din măduva osoasă ajung în sânge. În acel moment apar primele simptome ale leucemiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *